A trecut și Revelionul, am intrat în noul an și începem deja să ne gândim la ceea ce vom face în 2019. Televiziunile pun la punct programele zilelor acestea și fac bilanțurile pentru seara dintre ani. Se pare că marea surpriză a acestui an o reprezintă FUEGO, cu al său FUEGOVELION, la TVR2, care a reușit să fie, pe urban, a doua televiziune generalistă în rândul preferințelor românilor, după Dan Negru, care realizează Revelioane de 18 ani consecutiv. De asemenea, FUEGOVELIONUL a fost, ca medie, pe locul trei urban, locul patru comercial și locul cinci național, plasând TVR 2 peste multe alte posturi tv generaliste importante din România. Atât pe prima parte, cât și pe cea de a doua parte, emisiunea specială a lui Fuego a fost pe locul trei urban, (3.3% RTG și 7,7 SHARE), locul trei comercial (1,9% RTG și 5,5 SHARE) și locul cinci național. (2,7% RTG și 5,6 SHARE). (CITEȘTE ȘI: EX-GINERELE LUI BĂSESCU, IMPREVIZIBILUL SYDA, A SĂRIT SĂ-L CAFTEASCĂ PE GIGI BECALI ÎNTR-UN RESTAURANT DIN POIANĂ!)
„FUEGOVELIONUL” a fost o super petrecere, cu muzică de calitate, diversitate, glume, voie bună și o întrecere, pentru supremație, a două echipe speciale – “ȘLĂGĂROȘI” și „POPULARI”. Paul Surugiu-Fuego a creat o atmosferă de poveste, iar românii au ales să-l urmărească, dovedind astfel că este o forță și în televiziune, nu doar în muzică, acolo unde reușește să facă două turnee naționale pe an, cu casa de bilete închisă. De asemenea, Paul Surugiu realizează, din luna octombrie, emisiunea „DRAG DE ROMÂNIA MEA!” la TVR 2, unde premiază marile simboluri ale Românie, într-un show special de divertisment. Ultima gală a acestei emisiuni a atins un vârf de rating de 2,6%, fiind urmărită și apreciată de mulți dintre românii care mai au nevoie de calitate și frumos în stare pură, accesibilă. Se pare că artistul va realiza, din luna martie, și sezonul doi al emisiunii „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, la TVR 2. (NU RATA, AICI: ”PRINȚESA OCHELARILOR” A RĂVĂȘIT BUCUREȘTII CU UN BENTLEY DE UN SFERT DE MILLION €!)
Minutul de aur al Revelionului realizat de Paul Surugiu a atins un rating de 4,1% pe național și 5% pe urban, în jurul orei 0.53. De asemenea, minutul de la 00.00, momentul cel mai important al Revelionului, a ținut în fața televizoarelor, la programul marca Fuego, care a lansat super imnul “La mulți ani, române!”peste 550.000 de mii de români, înregistrând o audiență de 3,1% pe național, de 3,8 pe urban și de 2,3% pe comercial. Datele prezentate sunt prelucrate de TVR, sursa lor fiind KANTAR MEDIA.
https://www.facebook.com/paulsurugiufuegoofficial/videos/1230590920422054/
Pentru cei ce doresc să revadă super ediția de Revelion gândită de Fuego, o pot face mâine, 2 ianuarie, pe TVR 2, de la ora 12.20 și seara de la 23.05. De asemenea, pe 7 ianuarie, urmează partea a doua a Fuegovelionului, de la ora 15.30, pe TVR 2, denumită generic – “FUEGOVELION DE SFÂNTUL ION”, atunci când artiștii invitați, interpreți de succes precum MIRABELA DAUER, RAOUL, MARCEL PAVEL, GABRIEL DOROBANȚU, SIMONA FLORESCU, ANASTASIA LAZARIUC, ALESIS, CRISTIAN POPESCU, TRUPA SUPERMARKET, IRINA LOGHIN, SOFIA VICOVEANCA, MIOARA VELICU, CONSTANTIN ENCEANU, JEAN PALER, ACORDEONISTUL PAUL STÂNGĂ, BALETUL FLORIN MARIȘ și ANSAMBLUL DE DANS POPULAR FLORICICA din CÂMPINA și Paul Surugiu au pregătit momente noi pentru dumneavoastră. Iată ce ne-a mărturisit Fuego, contactat de reporterii noștri și întrebat de “rezultatele” nopții dintre ani, artistul pregătindu-se pentru plecarea la Festivalul Romaniada, în Israel, acolo unde concertează de mulți ani, pentru românii care au plecat în urmă cu mulți ani!
„Sunt onorat să știu că mare parte din români au mers pe mâna mea! Am vrut să oferim calitate, o imagine specială, muzica îndrăgită a românilor și parte din cei mai iubiți artiști. N-am făcut niciodată un țel din audiențe, nu ne-am ghidat după asta. Îi felicit pe toți colegii mei care au realizat programe speciale în noaptea dintre ani. Nu știu dacă a existat un secret, vreo rețetă, doar că muzica a fost preponderentă, fiind onorat că am putut avea aproape oamenii pe care-i iubesc și care-mi sunt prieteni, împreună, oferind românilor parte din veselia noastră. A fost o desfășurare de forțe, având și balet și ansamblu popular, 16 artiști invitați și peste 100 de invitați în public, împărțiți în două zone, cea glamour și cea populară. Am oferit și o exclusivitate – imnul noului an, piesa “LA MULȚI ANI, ROMÂNE!”, un cântec energic, vesel, antrenant, perfect pentru zilele acestea”.
”Dincolo de toate, sunt fericit că am putut fi în casele celor ce mă iubesc în noaptea dintre ani. Sunt conștient că un program de televiziune e o responsabilitate și tocmai de asta tratez această provocare cu maximă seriozitate, având mare grijă de ceea ce ofer oamenilor. Nu fac asta de ieri de azi, am ceva experiență în domeniu și sunt realist atunci când vine vorba de munca aceasta. Le mulțumesc celor ce au încredere în mine și garantez că în 2019 nu-i voi dezamăgi, pregătind, la TVR 2, gale spectaculoase „DRAG DE ROMÂNIA MEA!””
”Doresc tuturor românilor an nou liniștit, așa cum îl vrea fiecare. Nu știu dacă urările încălzesc pe cineva foarte tare, dar sunt mai mult decât sigur că frumusețea fiecărei clipe stă în descoperirea ei. Așadar, să ne bucurăm de viață și de clipe!” a declarat Paul Surugiu-Fuego.